Etic si estetic in nuvelistica lui Gala Galaction si Ion Agarbiceanu

 4
literatură face obiectul interesului pentru cititorul secolului XXI prin 
aspectele sale esenţiale – varietatea portretelor umane  pe care le propune şi 
implicit filozofia morală pe care o degajă, deoarece prin capacitatea 
scriitorilor de a pătrunde în sufletul omenesc aceste portrete au o 
semnificaţie realistă şi o prospeţime aparte. 
Aceste nuvele şi povestiri au o importanţă deosebită pentru cititor, 
pentru că aici descoperă un univers în care se împletesc deopotrivă ispitele şi 
devierile de la calea cea dreaptă cu tragicul uman, frumuseţea sufletească - 
acolo unde sentimentul moral biruie pornirile instinctuale, cu sufletul 
zbuciumat al celor ce se află în luptă cu păcatul, mila creştină - faţă de  cel 
ce nu se vrea supus de ispită şi luptă cu toate puterile pentru a-i putea rezista 
- , cu totala dezaprobare a celor care nu se supun rigorilor societăţii, 
pătimesc împotriva firii şi provoacă multă suferinţă semenilor lor. 
Raportându-se la o astfel de literatură, cititorul nu poate decât să se 
redescopere pe sine în oricare dintre aceste personaje, dorindu-şi cu 
siguranţă, să facă ceea ce este bine în mod natural ; finalul acestor scrieri 
reprezentând o confirmare a faptului că numai astfel, prin fapte bune, lumea 
va fi mai bună, viaţa va fi mai uşoară şi mai fericită. Morala creştină pare a fi 
singura soluţie pentru o lume aflată într-o derivă existenţială, iar pentru ca 
un om să fie şi să rămână moral de-a lungul vieţii sale, sistemul său de valori 
trebuie să aibă un fundament solid. Ca urmare, cred cei doi prozatori, 
motivul care l-ar putea determina pe om  să respecte legea morală ar fi acela 
că justiţia divină nu încetează niciodată să se producă iar Dumnezeu 
pedepseşte pe aceia care fac rău şi care tulbură armonia ce trebuie să 
caracterizeze relaţiile dintre semeni.  
Personajele lui Gala Galaction şi Ion Agârbiceanu au încălcat atât 
legea divină cât şi cea umană iar repercusiunile nu au încetat să apară, 
 5
fiecare dintre cei care s-au făcut vinovaţi de astfel de fapte plătind scump 
pentru greşeala lor. Şi pentru că personajele par a fi desprinse din realitate, 
iar viaţa înfăţişată în aceste povestiri şi nuvele e aidoma vieţii în general, cu 
bune şi cu rele, e uşor de sesizat că acelaşi lucru i s-ar putea întâmpla oricui 
în momentul în care n-ar ţine seama de buna-cuviinţă şi de decenţă. 
Rămâne la fel de interesant faptul că în contextul literar al secolului XX, 
foarte dominat de etic, atât Gala Galaction, cât şi Ion Agârbiceanu păstrează 
totuşi perspectiva estetică -  fiecare scriere în parte având un farmec propriu, 
care a rămas nealterat până astăzi. 
Frumuseţea acestor povestiri şi nuvele nu a fost alterată de elementele 
care fac referire la religia creştină căci profunzimea lor rezidă în aceea că 
eroii şi eroinele lor ilustrează de fapt sentimente pur omeneşti, aceleaşi de 
fiecare dată, repetabile la infinit ; ele sunt  o pledoarie pentru o existenţă care 
trebuie să fie trăită în conformitate cu legile morale, altfel viaţa nu devine 
decât o dezamăgire şi o deznădejde continuă.  
Numai prin credinţă şi efort personal omul se poate ridica deasupra 
instinctelor oarbe, numai astfel fiinţa umană poate descoperi adevărata 
frumuseţe a vieţii. Acesta considerăm că este mesajul acestor naraţiuni, 
unele dintre cele mai reuşite ale celor doi prozatori – Gala Galaction şi Ion 
Agârbiceanu – mesaj care, suntem convinşi, va avea acelaşi impact asupra 
cititorilor mult timp de acum înainte. 
 6
 
CAPITOLUL 1 
 
Gala Galaction şi Ion Agârbiceanu 
în contextul literar al epocii 
 
 
Pentru a înţelege contribuţia lui Gala Galaction şi a lui Ion 
Agârbiceanu la dezvoltarea prozei româneşti, considerăm că e necesară o 
incursiune istorică în viaţa literară românească de la începutul secolului  
al XX-lea. A considera începutul acestui secol o perioadă în istoria literaturii 
române poate părea arbitrar. Multe dintre manifestările literare, produse în 
cursul acelui un deceniu şi jumătate ce desparte răscrucea de veac de anul 
intrării României în primul război mondial, îşi au punctul de plecare în 
secolul precedent. Pe de altă parte, secolul al XIX-lea înfăţişează anumite 
aspecte specifice, procese epuizate o dată cu încheierea lui. Scriitori precum 
Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, 
Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc ating acum apogeul creaţiei lor ; 
continuând să publice, ei nu sunt, totuşi, angrenaţi permanent după 1900, în 
mişcarea literară.  
Fizionomia particulară a vieţii literare o determină la începutul 
veacului al XX-lea alţi scriitori. Altele sunt şi revistele în jurul cărora sunt 
grupaţi scriitorii, chiar dacă unele vechi publicaţii îşi continuă apariţia. 
Pe lângă vechile reviste - Convorbiri literare, Literatură şi artă română, 
Literatorul - , apăruseră reviste noi în peisajul vremii :  Sămănătorul,  
Viaţa românească, Luceafărul, Convorbiri critice. Literatura română 
parcurge între 1900 şi 1916 o perioadă de căutări, două fiind problemele 
centrale în jurul cărora se duc discuţii, se înfruntă puncte de vedere în 
 7
cuprinsul revistelor literare : materialul de inspiraţie şi mijloacele de 
expresie.
1
 Literatura creată acum nu poate fi rezumată într-o formulă 
artistică unică. În proză domină realismul critic, în poezie romantismul direct 
sau indirect protestatar, în teatru, înregistrăm preponderenţa realismului 
critic şi a romantismului activ. Ceea ce caracterizează această literatură sub 
aspect artistic e divergenţa de tendinţe.
2 
 Gala Galaction şi-a făcut intrarea în literatura română la începutul 
veacului trecut. Debutul scriitorului, pe numele său adevărat Grigore 
Pişculescu, se produce la 7 octombrie 1896, în Adevărul ilustrat cu schiţa  
Pe terasă 
3
, deşi „germenii vocaţiei literare […] s-au ivit de timpuriu, de pe 
la vârsta de 14 - 15 ani, când era elev la liceul „Sf.Sava“.
4 
Pseudonimul 
Galaction, adoptat de scriitor în anul 1904 în revista Linia dreaptă, 
înseamnă în limba greacă „lapte dulce“ iar în cea ebraică „izvor de lumină“
5
,  
şi considerăm că e  mai mult decât simbolic pentru personalitatea 
scriitorului, întrucât izvorul reprezintă gura apei vii, neprihănite sau e o 
imagine a sufletului, origine a vieţii interioare şi a energiei spirituale .
6
 
Prieteniile legate încă din timpul adolescenţei, ( cu N.D.Cocea, Tudor 
Arghezi, V.Demetrius ) şi care aveau să dureze toata viaţa , au avut o 
contribuţie însemnată în formarea scriitorului.
7 
E semnificativă în acest sens 
mărturia lui Gala Galaction : „Arghezi, Cocea şi Demetrius, toţi laolaltă şi 
fiecare în parte, cu prietenia lor inalterabilă, au făcut, în largă măsură, 
podoaba şi mângâierea vieţii mele de scriitor. Timp de patruzeci şi mai bine 
de ani n-am avut cu nici unul din ei nici o ceartă, nici o înstrăinare. Ceasurile 
grele n-au lipsit, ispitele şi durerile vieţii nu ne-au cruţat. Dar am păstrat 
prietenia mea faţă de ei cu o vigilenţă adevărat sacerdotală…. Era, pentru 
noi, un fel de capital comun, un fel de energie folositoare fiecăruia.  
 8
Contractul nescris al acestei prietenii ne-a dat puterea să rămânem 
independenţi şi să nu căutam adăpost în nici un cenaclu literar. Directorii 
revistelor care ne-au găzduit vremelnic au văzut în noi, totdeauna, 
colaboratori liberi, nesolidari cu bisericuţele lor“.
8 
În perioada exerciţiilor literare, scriitorul se dovedeşte a fi tributar 
doctrinei estetice a simbolismului, „utilizând cu precizie o serie de formule 
specifice acestui nou curent literar“
9
, dovadă fiind articolul dedicat lui 
Alexandru Macedonski, publicat în primul număr al Zig-Zag-ului  în care 
„ataşamentul […] faţă de maestru era declarat deschis“.
10
 De altfel, scriitorul 
„îşi va încerca puterile în arta versificaţiei“
11
 în revista lui Macedonski, Liga 
ortodoxă, în 1896. Încă de acum scriitorul se dezvăluie „ca un temperament 
oscilant traversat de incertitudini“.
12
  
Acest mod specific de manifestare a structurii sale intime va căpăta o 
anume clarificare şi rezolvare pentru moment, însă nu totală şi nici 
definitivă, generând treptat, cu trecerea anilor, caracterul dual, contradictoriu 
al personalităţii sale.
13 
Galaction va părăsi mai târziu poziţiile estetice care  
i-au guvernat perioada debutului literar , însă urmele acestora vor putea fi 
detectate în scrierile sale ulterioare.
 
După absolvirea liceului în 1898, Gala 
Galaction se înscrie la Facultatea de litere şi filozofie din Bucureşti, pentru 
ca numai după un an să se transfere la Facultatea de Teologie, iar „criza sa 
sufletească se prelungeşte şi se agravează tot mai mult“.
14  
Teodor Vîrgolici explică motivul abaterii scriitorului, în perioada 
studenţiei, de la drumul pe care păşise : „…atitudinea sa oscilează şi deviază 
de la linia conducătoare de până atunci. Această schimbare a atitudinii sale 
este cauzată de un complex de împrejurări, de diferite evenimente sociale şi 
politice din acel timp. Unul din aceste evenimente este venirea în Bucureşti a 
scriitorului Sar Peladan, în februarie 1898, ca invitat al societăţii literare 
 9
Ileana. Sar Peladan, prin falsa sa atitudine de cucernic slujitor al altarului, 
prin atmosfera exaltată a scrierilor sale, reuşeşte să fascineze, să inducă în 
eroare pe unii scriitori de la noi şi să-i subjuge pe cei simbolişti. Gala 
Galaction, tributar unor idei şi convingeri neclarificate încă, este şi el 
fascinat de Sar Peladan, ale cărui idei le împrumută“.
15 
Toate acestea au 
contribuit la dezorientarea scriitorului, şi l-au făcut să apuce pe un alt 
drum.
16
 
Primul volum de nuvele şi povestiri, Bisericuţa din Răzoare  
( volum distins de Academia Română cu premiul Ion Heliade Rădulescu, în 
urma raportului susţinut de Barbu Ştefănescu Delavrancea ) a apărut în 1914 
şi cuprinde bucăţile cele mai reuşite ale scriitorului : Moara lui Călifar, 
Bisericuţa din Răzoare, Trandafirii, Copca Rădvanului, Dionis Grecoteiul,  
În drumul spre păcat, Gloria Constantini, La Vulturi ! , De la noi, la 
Cladova, Gratie şi Palamon . Aceste nuvele vor atrage atenţia grupării de la 
revista Viaţa românească din Iaşi, şi în special a lui Garabet Ibrăileanu, 
mentorul orientării, astfel că scriitorul este atras în cercul colaboratorilor 
acestei reviste. Acestui volum îi urmează : Clopotele din Mînăstirea Neamţu 
( 1916 ), editat de N.D.Cocea la Facla iar în 1929 Caligraful Terţiu.  
Alte scrieri cuprind reverii, amintiri, evocări, nuvele : La ţărmul mării  
( 1916 ), Răboji pe bradul verde ( 1920 ), Toamne de odinioară  
( 1924 ), Scrisori către Simforoza. În Pământul Făgăduinţei ( 1930 ),  
În grădinile Sf.Antonie ( 1942 ). Tot în anul 1942 Galaction tipăreşte 
fantezia dramatică în trei acte Riţa-Crăiţa în revista Fundaţia pentru 
literatură şi artă. După 1910, în perioada de avânt literar, Gala Galaction 
începe să desfăşoare o  amplă activitate publicistică
 
, colaborând la diverse 
publicaţii, printre care menţionăm : Viaţa românească, Literatură şi artă 
română, Adevărul literar şi artistic, Luceafărul, Mântuirea, Biblioteca 
 10
copiilor şi a tinerimii, Cronica ( pe care a condus-o împreună cu Tudor 
Arghezi în perioada februarie 1915 – februarie 1916 ) , Facla, 
Contemporanul, Albina, Revista literară, o înrâurire specială asupra 
scriitorului având revista Viaţa românească de orientare poporanistă, a cărui 
colaborator statornic a fost. 
La 8 septembrie 1922, Gala Galaction, în vârstă de 43 de ani, se 
preoţeşte, şi de acum scriitorul va merge „tot restul vieţii sale pe drumul 
teologiei, paralel şi adesea suprapus cu cel al literaturii“. Iată un articol 
edificator pentru „deznodământul crizei sufleteşti“ a scriitorului
17
 :  
„ Doamne, vezi pe cel nevrednic şi prea slab ; cugetului meu – pasăre 
ostenită şi pribeagă – întinde-i ramura cea verde a Fericitei Credinţe ; 
primeşte în pacea Ta cea negrăită sufletul ce ţi se frânge, Doamne !  
Topeşte pământul simţirii mele în isopul Îndurării Tale. Fă din inima mea 
cădelniţă de aur a Templului Tău şi din simţirea ei mireasmă de tămâie 
Slavei Tale“.
18 
Deşi activitatea literară a scriitorului cuprinde şi scrieri epice de mari 
dimensiuni : Roxana ( primul său roman, apărut în 1930 ) ; Papucii lui 
Mahmud (1932) ; Doctorul Taifun (1933) ; La răspântie de veacuri (1935)  
– numit de George Călinescu „autobiografie voalată“
19
 , la care se adaugă o 
traducere a Bibliei ( în colaborare cu preotul Vasile Radu ), considerată un 
adevărat monument de limba românească, nuvelistica reprezintă „partea cea 
mai rezistentă şi mai valoroasă din întreaga sa operă“.
20 
Scrierile lui Gala Galaction sunt tributare orientării tradiţionaliste, 
mişcarea de la Sămănatorul având rezonanţe adânci în sufletul scriitorului, 
acesta se va orienta cu predilecţie spre temele şi motivele „literaturii 
sănătoase“
21
, cum era denumită de sămănătorişti : viaţa satului – satul 
reprezentând locul de manifestare a purităţii morale şi a sănătăţii sufleteşti,  
 11
obiceiurile şi tradiţiile populare, credinţele religioase. Preocuparea 
dominantă a scriitorului a fost aceea de a ilustra lupta dintre virtute şi păcat, 
dintre puritate morală şi ispită, dintre dogmă şi instinct. În esenţă, e ceea ce 
se numeşte înfruntarea dintre Dionysos şi Apolo. Este ciocnirea dramatică 
dintre concepţia de viaţă a omului Galaction, căruia nimic din ceea ce e 
omenesc nu i-a fost străin, şi dintre concepţia preotului supus canoanelor şi 
inhibărilor religioase.
22  
Prin scrierile sale, scriitorul şi-a afirmat credinţa că lumea poate 
deveni mai bună prin străduinţa omului de a-şi depăşi instinctele, în 
perspectiva unei vieţi veşnice fără de prihană. Însă cel mai bine a surprins 
semnificaţia operei şi locul ei în istoria literaturii române, Teodor Vîrgolici : 
„Imaginea lui Gala Galaction, ca om şi ca personalitate creatoare, s-a 
înfăţişat contemporanilor săi şi s-a fixat în conştiinţa posterităţii sub multiple 
nuanţe, divergente şi contradictorii unele faţă de altele, însă străbătute toate 
de o anume însuşire particulară, care, paradoxal, le armonizează într-o 
individualitate unică, de o distinctă originalitate, într-un întreg cu un profil 
aparte, specific, ce nu poate fi conceput şi înţeles decât în ansamblul 
elementelor lui componente. Se poate spune că scriitorul a prezentat şi 
prezintă continuu un farmec propriu, datorită tocmai modulaţiilor 
surprinzător de antagonice ale personalităţii sale umane şi artistice, îmbinate 
însă inextricabil într-o structură intimă ce cu greu îşi poate afla corespondent 
în evoluţia literaturii române“
23
 iar opera sa „va vorbi permanent, în 
posteritate, va dăinui mereu, trainică, pentru că este opera unuia dintre cei 
mai de seama scriitori români, pentru că este expresia artistică superioară a 
unor sublime idealuri de umanitate“.
24