Persuadarea informaţională prin trusturile de presă din România

 4
România, acest fenomen este ilustrat de înfiinţarea unor corporaţii precum Media 
PRO sau Antena1, ori de controlul unor trusturi internaţionale precum Casa de Editură 
Ringier sau WAZ asupra unor publicaţii din România.  
Întrucât am atins, la nivel de prezentare, o primă direcţie de analiză, aceea a situaţiei 
presei din România şi a trusturilor de presă, se impune şi ilustrarea câtorva coordonate 
ale fenomenului manipulării, reprezentând cea de-a doua linie directoare pentru 
lucrarea de faţă. În fapt, manipularea este punctul terminus al unui tip mai special de 
comunicare în cadrul şi între trusturile de presă, dar mai ales dinspre acestea spre 
opinia publică. Ceea ce teoria numeşte „comunicare corporativă”, reprezentând un 
garant al funcţionării marilor companii, se aplică în mass-media la toate nivelurile dar, 
în special, la cel al transmiterii mesajelor către publicul larg, când presa îşi inhibă 
rolul de „informator” al opiniei publice şi, utilizând instrumentele comunicării 
corporative, îl dezvoltă pe cel de manipulator (trecând, bineînţeles, prin stadiul 
intermediar al persuadării).  
Nu este poate întâmplător că primele referinţe privind manipularea au drept 
protagonişti reprezentanţi ai mass-media
1
, un rol deosebit de important avându-l de 
asemenea caracteristicile pieţei media din spaţiul geo-politic respectiv, precum şi 
regimul puterii politice în acel spaţiu. Dacă în democraţii ca cea americană, studiul 
manipulării de masă a avut ca punct de pornire zvonistica propagată din presă, în 
spaţiul est-european, dominat de regimuri totalitare, manipularea s-a dezvoltat ca 
instrument al acestor regimuri, luând forma propagandei. În România post-
decembristă, manipularea prin presă devine nu doar vizibilă ci chiar ostentativă, în 
special în campaniile electorale şi în situaţiile de criză majoră, precum mineriadele (în 
special cele din 1990 şi 1991) sau, mai recent, răpirea ziariştilor români în Irak. 
Poziţionarea organelor de presă din România în raport cu puterea politică şi, cum se 
va vedea, chiar în raportul unora faţă de celelalte, constiuie o variabilă importantă în 
modul de comunicare adoptat de respectivele instituţii. De aceea, o „cartografiere” a 
peisajului media din România postdecembristă, împreună cu o clasificare a trusturilor 
media în funcţie, în primul rând, de raportarea la puterea politică, este esenţială în 
realizarea studiului pe care l-am propus pentru prezenta lucrare. Pentru că, aşa cum se 
                                                 
1
 Celebrul caz al difuzării, în noaptea de Halloween (31 octombrie) a anului 1938, în Statele Unite ale 
Americii, a adaptării radiofonice a romanului ştiinţifico-fantastic Războiul lumilor, scris de H.G. Wells. 
Studiile ulterioare au relevat faptul că sute de mii de oameni au intrat în panică la transmiterea acestei 
emisiuni, sub forma unui reportaj „la faţa locului”, fiind convinşi că oraşul New Jersey a fost invadat 
de marţieni, care au început să-i ucidă pe toţi cei care li se opun.  
 5
va vedea, puterea politică este principalul „instigator” al manipulărilor prin presă, fie 
prin strategii propagandistice moştenite din totalitarism fie, şi mai simplu, prin 
controlul patronal asupra multora dintre trusturile media
1
.  
Totodată, unul dintre efectele dezvoltării excesive a companiilor, grupurilor, 
trusturilor de presă, resimţite în primul rând de „angajatorii” mass-media – publicul – 
este acela al trecerii interesului faţă de opinia publică într-un plan secund, dacă nu 
terţ, prin angajarea unor eforturi foarte mari în dezvoltarea unei afaceri de anvergură, 
cum este o corporaţie. Astfel, în dauna publicului, organele de presă reunite în 
corporaţii transferă o foarte mare parte a interesului (după dezvoltarea afacerii 
propriu-zise sau chiar dependent de aceasta) spre concurenţă, preferând informării 
publicului, satisfacerea intereselor politice ale proprietarilor prin întreţinerea unor 
conflicte deschise cu trusturile concurente. Exemplele, la acest capitol, sunt 
numeroase, o parte dintre ele urmând a fi tratate întrun studiu de caz aparte.  
Însă, cel mai important aspect presupus de un trust media în contextul manipulării 
prin presă este acela al concentrării controlului asupra mai multor instituţii mass-
media în mâinile unui grup restrâns de interese sau, mai plastic spus, comportamentul 
de „orchestră” al organelor de presă în faţa unui „dirijor” cu interese personale, 
economice, politice sau de altă natură. Astfel, imixtiunea patronatului în politica 
editorială, chiar dacă tendinţa generală este aceea a diminuării acestei implicări, se 
realizează în acelaşi timp, la mai multe instituţii media. Şi la acest capitol, exemplele 
sunt numeroase, vizând în mod aparent curios trusturie străine şi instituţiile 
„independente”. 
Se va vedea aşadar, în finalul prezentei lucrări că, dincolo de a fi un indiciu al intrării 
României „în rândul lumii”, trusturile media, autohtone sau străine, creează un 
context propice manipulării şi compromite semnificativ misiunea primordială a presei. 
Concluzia nu se doreşte a fi o proclamaţie împotriva trusturilor de presă pe care, de 
altfel, le văd benefice din punctul de vedere al profesionalizării acestui sistem, ci 
reprezintă o însumare logică a elementelor argumentative folosite în prezenta lucrare, 
evident, după o selecţie personală. 
                                                 
1
 Dintre trusturile de presă din România am putut identifica trei trusturi subordonate patronal unor 
formaţiuni sau personaje politce, două trusturi străine ce controlează mai multe organe de presă din ţară 
şi două trusturi independente, aparţinând unor grupuri de interese economice, dar nu fără afinităţi 
politice vădite. 
 6
 
 
 
 
 
 
 
CAPITOLUL 1 
 
Manipularea prin zvonistică, propagandă şi dezinformare 
 
Printre primele reprezentări ale manipulării prin presă ale modernităţii se numără 
cazul „invaziei marţienilor”, gândit de un post de radio din Statele Unite ale Americii 
ca un program de divertisment cu ocazia zilei de Halloween
1
 din anul 1938. Atunci, 
realizatorul emisiunii, regizorul şi actorul Orson Wells, s-a gândit să celebreze acea zi 
prin difuzarea unei adaptări radiofonice a romanului Războiul lumilor, scris de H. G. 
Wells, punând în scenă, împreună cu colegii săi actori, momentele dramatice ale 
invadării Americii de către „hidoasele creaturi marţiene”. Efectele acestei emisiuni au 
fost îndelung cercetate, observându-se că, în acea seară, sute de mii de radioascultători 
au fost păcăliţi, intrând în panică, pregătindu-se să moară resemnaţi sau încercând să 
scape de atacul marţienilor
2
. Printre explicaţiile date de psihologul american Hadley 
Cantril, dincolo de cea privind structura psihicului uman şi psihologia socială, se 
numără şi cea a existenţei unei singure surse de informare, chiar în condiţiile în care 
existau alternative (puţinii ascultători care nu au dat crezare emisiunii nu au putut 
confrunta informaţiile întrucât celelalte posturi radio nu au difuzat nici o ştire 
referitoare la respectivul „eveniment”)
3
. Lipsa surselor alternative de informare 
sporeşte exponenţial propagarea zvonisticii şi efectele manipulării, exemple 
reprezentative în acest sens fiind revoluţia română din decembrie 1989 sau 
mineriadele, în special cele din anii 1990 şi 1991, evenimente reflectate unilateral de 
Televiziunea Română sau de publicaţii subordonate puterii politice. În aceste 
                                                 
1
 Sărbătoare ce provine dintr-un vechi obicei celt, care urmărea „îmbunarea” spiritelor celor morţi, 
răspândită în SUA, Canada şi spaţiile britanice ca prilej de carnaval şi distracţie. 
2
 Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Ediţia a V-a, Editura Nemira, Bucureşti, 2004. 
3
 Ibidem, p. 12-13. 
 7
contexte, pe de-o parte, zvonuri precum cele legate de numărul de morţi, teroriştii care 
„trag din toate poziţiile”, asedii imaginare sau otrăvirea apei, în timpul revoluţiei, nu 
au putut fi verificate, contribuind la declanşarea isteriei naţionale. Pe de altă parte, în 
timpul mineriadelor, zvonurile erau construite în redacţiile organelor de presă 
subordonate Frontului Salvării Naţionale (FSN) în funcţie de interesele politice ale 
acestei formaţiuni, încadrându-se într-o strategie bine pusă la punct
1
. Acest tip de 
manipulare, prin zvonuri exploatate public dar neverificate, datorat în principal 
surselor restrânse de informaţii, duce cu gândul la mijloacele propagandei naziste, 
devenite reprezentative pentru comunicarea în masă în cadrul regimurilor totalitariste 
şi exemplare pentru manipularea maselor. Într-o presă subordonată puterii de stat şi 
cenzurată excesiv, zvonurile – dacă existau - primeau semnificaţii care să servească 
ţelurile politice, iar dacă nu existau, erau inventate în acelaşi scop.  
Până la apariţia Partidului Naţional Socialist German, nici un alt regim totalitar nu a 
reuşit performanţa de a perfecţiona şi extinde tehnicile de manipulare până la a 
controla tot ce înseamnă cuvânt scris sau vorbit, imagine sau sunet, în scopul 
controlului total al individului
2
. Acest lucru s-a realizat, în principal, prin controlul 
aproape integral al mijloacelor de comunicare în masă de către puterea politică iar 
rezultatul îl cunoaştem cu toţii: legitimarea nazismului şi distrugerea a milioane de 
vieţi omeneşti în numele unei ideologii. Ulterior, comunismul a folosit aceelaşi 
mijloace, învăţate destoinic de propovăitorii acestei ideologii din „experienţa nazistă”.  
 
Zvonurile, ca cea mai primitivă fomă de mass-media din lume, reprezintă un prim 
mijloc de manipulare, explicat prin temele ce vizează în mod special spectaculosul şi 
care sunt astfel capabile de declanşarea unor isterii de masă. Într-o primă accepţiune, 
zvonul este definit ca informaţie neverificată, din surse neoficiale, cel de-al doilea 
sens referindu-se la informaţii false, a căror apariţie şi difuzare urmează nişte 
mecanisme studiate de jumătate de secol de către psihologia zvonurilor
3
. Originea 
zvonurilor este identificată într-o varietate de motive dar, de regulă, într-o problemă 
de interes general ori într-o situaţie de criză, cele două chestiuni făcând posibilă 
clasificarea dinamicii zvonurilor într-una socială şi una psihologică. Tema zonurilor 
de tip social priveşte orice situaţie pe care un individ o găseşte intrigantă, de la 
                                                 
1
 Bogdan Ficeac, op.cit., p. 14. 
2
 Ibidem, p. 89-102. 
3
 Raluca Nagy, Zvonul, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2002. 
 8
sănătate la politică, iar difuzarea lor nu urmăreşte un scop precis
1
 putând fi explicată 
înclusiv prin plictiseala iniţiatorilor şi propagatorilor acestora. Pe de altă parte, din 
punctul de vedere al dinamicii psihologice, zvonurile pot avea o bază conspirativă, iar 
difuzarea lor urmăreşte un scop bine trasat. În acest caz, informaţia este fie falsă, fie 
denaturată şi este difuzată fie pentru a diviza un colectiv, fie pentru a discredita şi 
demoraliza un individ sau un grup de indivizi
2
. Caracteristicile generale ale zvonului 
privesc nevoia de cunoaştere ca punct de pornire pentru propagarea acestuia, 
tendinţele persuasive care îl apropie de sofism, luând efectul drept cauză şi minţind 
prin spunerea adevărului, exagerarea, spectaculosul şi tendinţele spre sumbru
3
.  
Inevitabil, odată cu propagarea sa, zvonul suferă deformări, programate sau nu. 
Existenţa unei intenţii în interpretarea eronată a unei informaţii deconspiră o 
premeditare în dezinformarea şi ulterior manipularea colectivităţii în care se propagă. 
Experimentele sociologilor Gordon Allport şi Leo Postman
4
, consideraţi a fi pionierii 
zvonisticii, au identificat procedeele distorsionării zvonurilor ca fiind reducerea 
(detaliile sunt uitate, rămâne esenţa), accentuarea (detaliile sunt amplificate) şi 
asimilarea (detaliile sunt astfel restructurate, încât să reflecte convingerile şi interesele 
propagatorului). 
Pentru o mai bună înţelegere a aspectelor teoretice prezentate în acest subcapitol este 
suficientă exemplificarea utilizării zvonurilor de către mass-media românească în 
timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990. 
Mineriada din iunie 1990 a beneficiat de mediatizarea unor organe de presă vădit 
divizate în instituţiile puterii şi cele ale opoziţiei, primele reprezentate de publicaţii 
precum Adevărul, Azi şi Dimineaţa, iar celelalte de cotidianul România Liberă şi 
revista 22
5
. Zvonistica a funcţionat în cazul presei subordonate FSN şi lui Ion Iliescu, 
cu multe luni înainte de evenimentele propriu-zise, din 13-15 iunie, fiind una de tip 
premeditat, ale cărei scopuri pot fi identificate în două direcţii: crearea unei imagini 
angelice a minerilor pentru legitimarea descinderii acestora în Capitală şi demonizarea 
contestatarilor tandemului Iliescu – FSN şi a Fenomenului Piaţa Universităţii, tot 
pentru a legitima venirea minerilor şi, în plus, pentru a justifica intervenţia în forţă a 
autorităţilor şi violenţele care au urmat sosirii minerilor în Bucureşti. Printre zvonurile 
                                                 
1
 Raluca Nagy, op.cit., p. 18. 
2
 Ibidem, p. 19. 
3
 Ibidem, p. 21. 
4
 Gordon Allport, Leo Postman, The Psychology of Rumour, NY Russell &Russell Inc., New York, 
1947. 
5
 Ruxandra Cesereanu, Imaginarul violent al românilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.