Tulburarile Perceptiei Corporale-Aspecte clinice si studiu experimental in cadrul anorexiei nervoase

Nu am putea intelege notiunea de schema corporala, somatognozie, imagine corporala sau imagine de sine fara a urmari cum a fost ea elaborata.
De o maniera vaga, partial definita, notiunea de simt corporal se degaja progresiv din conceptia unui simt al existentei.
Astfel ea este subiacenta a anumitor conceptii de cenestezie si este legata de cazurile relatate de Krishaber in 1873 ca perturbare a personalitatii fizice la psihastenici.
Taine & Ribot subliniaza la randul lor rolul perturbarii simtului corporal in patologia personalitatii. Notiunea este dezvoltata pe larg de Scoala Germana.
Ea isi gaseste inflorirea la Wernicke care a interpretat sindroamele de negatie corporala prin alterarea somatopsihica.
Pick a formulat pentru prima data o aproximare neurologica cu ajutorul careia explica tulburarile de localizare a unor parti ale corpului facand apel la o imagine partiala a corpului constituita initial din complexe senzitive primare.
In cursul studiilor sale asupra sensibilitatii, Head a ajuns la un model de corp in primul rand postural, veritabil standard la care sunt referite senzatiile, afirmandu-se astfel sentimentul ‘prezentei corpului’.
In 1923 Schilder reia, amplifica si sistematizeaza conceptiile lui Head si anume schema corporala devine constiinta, experienta propriului corp, rezultanta a sintezei impresiilor senzoriale diverse, el admitand existenta unui dispozitiv cortical care sustine shema corporala. Aceste experiente senzoriale se unesc ca unitati genetice integrate unde se amesteca amintiri, perceptii si senzatii.
Contributiile anatomo-clinice ale Scolii Vieneze(Potzl, Engerth, Hoff) urmeaza linia sintezei elaborate de Schilder.
In 1924 Gertsmann descrie un nou sindrom si extinde cadrul afectiunilor somatognozice.
Lucrarile lui van Bogaert & J. Lhermitte subliniaza modul in care imaginea corporala ‘independent de sensibilitatile cutanata si profunde (…) joaca un rol capital in constiinta pe care fiecare o are despre sine.’.
Imaginea corporala ca schema a fost interpretata nu numai ca o integrare de senzatii si perceptii trecute ci si ca o unitate integrata in cortex. Imaginea corporala consta din scheme posturale ce au de-a face cu pozitia, miscarea si spatiu.
Luand in considerare cunostiintele neurologice privind scema corporala si tulburarile ei din motive organice, s-a constatat ca lobul parietal al emisferei non-dominante este identificat ca locul cel mai des incriminat.