De la internaţionalizarea spaţiului extraatmosferic la naţionalizarea sa

4 1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE Fără a avansa ipoteze utopice, se poate afirma că spaţiul extraatmosferic a fost, pentru o perioadă însemnată a explorării sale de către umanitate, un spaţiu naţionalizat, reprezentând apanajul celor două mari puteri spaţiale sau interferenţa a două blocuri de putere, estic şi vestic. Este vorba de o naţionalizare circumscrisă unor obiective de capabilitate tehnologică şi, in mod esenţial, politice, dar limitată obiectiv unor reguli internaţionale de explorare şi utilizare. Pentru că dincolo de implicaţiile juridice ale debutului erei spaţiale din 1957 1 , in 1959 se semna Tratatul privind Antarctica, care soluţiona pentru cele 12 state semnatare de la acea vreme o serie de aspecte sensibile, pornind de la regimul internaţional de cooperare şi îngheţarea revendicărilor teritoriale existente, până la denuclearizarea, neutralizarea, demilitarizarea totală şi instituirea unui sistem complex de control şi menţinere a acestui statut (incluzând open sky system, un sistem de monitorizare a teritoriului Antarcticii bazat pe libertatea survolării spaţiului aerian al unui stat parte de către alt stat parte, pe dreptul de vizitare reciprocă a instalaţiilor de monitorizare ale părţilor contractante etc) 2 . Ipso facto, importanţa Tratatului privind Antarctica in dreptul spaţial este dată de modelul neaproprierii naţionale şi al lipsei oricărei revendicări teritoriale, dublat de utilizare in scopuri paşnice, model preluat ca fundament al întregii opere de codificare a actualului jus spatiale. Posterior acestor dezvoltări, la a 14-a sesiune a Adunării Generale ONU, in 1959, UNCOPUOS devenea comitet permanent şi, totodată, punctul focal al dezbaterii viitorului regim juridic al spaţiului extraatmosferic şi al corpurilor cereşti. Este contextul in care se poate explica şi teza privatizării sau a naţionalizării spaţiului extraatmosferic, anterior prezentată, in baza naturii de compromis a Tratatului Spaţial, negociat in cadrul Subcomitetului Juridic al COPUOS şi încheiat in 1967. Tratatul a fost considerat, de fapt, o emanaţie a voinţei celor două mari puteri spaţiale, SUA şi URSS- părţi la Tratat- şi singurele capabile din punct de vedere logistic pentru activităţi de explorare la momentul semnării instrumentului. Primordial, scopul lor consta in prevenirea militarizării 1 Lansarea SPUTNIK 1 de către URSS la 4 octombrie 1957, urmată de lansarea EXPLORER I de către SUA, un an mai târziu 2 Vladimir Kopal- History and Sources of Space Law, 15th European Centre for Space Law Summer Courses on Space Law and Policy- September 2007, Noordwijk, The Netherlands