Datoria publica

   4
altă natură cu care sunt utilizate fondurile publice; n) alte probleme de natură 
economico-socială sau de altă natură cu efecte financiare. 
 Finanţele publice din ţara noastră, consacrate sub aspect structural de 
actuala lege a finanţelor publice, se constituie din următoarele segmente
2
: 
 - finanţe publice de interes naţional, din care fac parte: bugetul de stat, 
bugetele fondurilor speciale, bugetul asigurărilor speciale de stat, bugetul 
asigurărilor de stat de bunuri şi persoane, instituţiile de stat de interes naţional, 
trezoreria publică. 
 - finanţele publice de interes local, din care fac parte: bugetele unităţilor 
administrativ-teritoriale, fondurile speciale locale, instituţiile publice de 
interes local. 
 - finanţele regiilor autonome, care la rândul lor pot fi de interes naţional 
şi local. 
 În România, în prezent, sistemul finanţelor publice are următoarele 
elemente componente: relaţiile financiare generate de activitatea agenţilor 
economici cu capital privat; adică prelevările, vărsămintele şi plăţile acestora 
către fondurile financiare, respectiv eventualele subvenţii de la aceste fonduri; 
relaţiile financiare generate de activitatea regiilor autonome şi societăţilor 
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; relaţiile financiare 
reflectate în bugetul public naţional cu cele trei componente ale sale - bugetul 
de stat sau bugetul administraţiei centrale de stat, bugetele locale şi bugetul 
asigurărilor de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă prin organizaţii 
specializate cu capital de stat; relaţiile de credit derulate prin băncile cu capital 
de stat şi împrumuturile contractate de stati. Toate acestea generează fluxuri 
                                                                                                                                                    
1
 Prof. Dr. Dan Drosu Şaguna,  „Tratat de drept financiar şi fiscal”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1997 
2
 Bistriceanu Gh. D., M. N. Andochiţei, E. Negrea, 
 
”Finanţele agenţilor economici” 
   5
de natura finanţelor publice, care integrează şi componente fiscale. Aceste 
relatii s-au constituit, in toate timpurile, sub forma valorica
3
.  
 Statul acţionează ca autoritate publică, dar şi ca producător şi 
consumator de servicii publice, ca organizator şi finanţator al asigurărilor şi 
protecţiei sociale, ca bancher şi contractant de împrumuturi, ca asigurator şi 
asigurat. Statul influenţează producţia materială, consumul şi formarea brută 
de capital, schimburile comerciale cu străinătatea, repartiţia produsului intern 
brut şi net, a produsului naţional brut şi net, a valorii adăugate brute şi nete. 
 Statul foloseşte în acest scop numeroase pârghii şi instrumente de 
natură financiară şi prelevă o parte importantă a produsului naţional la 
fondurile financiare publice, pe seama cărora participă nemijlocit la activitatea 
economică în calitate de agent economic, de achizitor de bunuri şi servicii 
pentru satisfacerea sociale, de acţionar unic sau co-acţionar la bănci sau 
societăţi de dezvoltare, de organism cu atribuţii de orientare a dezvoltării 
economico - sociale a ţării. 
 Statul influenţează selectiv activitatea economică prin finanţarea şi 
creditarea unor activităţi sau acţiuni pe seama resurselor financiare publice, 
prin intermediul unor pârghii sau instrumente economico - financiare, între 
care un rol deosebit îl au impozitele şi taxele, transferurile şi subvenţiile, 
creditul, dobânda, preţurile, cursul de schimb etc. 
 Statul creează şi cadrul instituţional şi juridic necesar dezvoltării 
activităţii economico - sociale. Pornind de la faptul ca activităţile economice 
sunt influenţate şi prin dirijarea fondurilor financiare publice către diverşi 
beneficiari, prin achiziţionarea de bunuri şi servicii pentru scopuri militare, 
prin întreţinerea organelor administrativ-poliţieneşti şi funcţionarea 
                                                 
3
 Prof. Univ. Dr. Dan Drosu Şaguna, „Drept financiar şi fiscal”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1997 
   6
instituţiilor de învăţământ, medicale şi a altor instituţii publice, statul 
influenţează condiţiile de desfăşurare a producţiei şi repartiţiei.  
 Prin salariile, pensiile, ajutoarele şi indemnizaţiile plătite de la bugetul 
public naţional sunt influenţate însăşi condiţiile redistribuirii unei părţi a 
produsului intern între sfere şi domenii de activitate, între diverse categorii 
sociale sau socio-profesionale. Prin subvenţii acordate de la fondurile 
financiare publice unor întreprinzători cu capital public şi privat, pentru 
refacerea capacităţii de plată, acoperirea integrală sau parţială a cheltuielilor 
de cercetare, finanţare unor dezvoltări sau coparticiparea la capital, prime de 
expert etc. sunt influenţate condiţiile de desfăşurare a producţiei, formarea 
brută de capital şi schimbările comerciale cu străinătatea. Statul îmbină adesea 
finanţarea de la fondurile financiare publice cu creditarea de către bănci sau cu 
contractarea de împrumuturi prin lansarea de obligaţiuni pe piaţa internă şi 
externă. 
 Astfel, la constituirea fondurilor participă regiile autonome şi societăţile 
comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, autohton şi străin, organizaţiile 
cooperatiste şi asociaţiile cu scop lucrativ, instituţiile publice şi unităţile 
subordonate acestora, populaţia, persoanele juridice şi fizice rezidente în 
străinătate. Formele concrete de participare la constituirea fondurilor băneşti 
publice sunt: impozitele, taxele, contribuţiile pentru asigurări sociale, 
amenzile, penalităţile, vărsămintele din profiturile regiilor publice, redevenţele 
şi chiriile din concesiuni şi închirieri de terenuri şi alte bunuri proprietate de 
stat sau fără stăpân, împrumuturile de stat de la persoane fizice şi juridice, 
rambursările din împrumuturile de stat acordate, ajutoarele şi alte transferuri 
primite, alte venituri; o pondere însemnată o au cele de natură fiscală.  
 Resursele din care se constituie fondurile băneşti publice provin în cea 
mai mare parte din produsul intern sau naţional brut şi net, dar şi din avuţia 
   7
naţională şi din transferuri primite din străinătate
4
. Aceste resurse provin din 
toate ramurile economice şi sectoarele de activitate, dar în proporţii diferite în 
raport cu modul de organizare şi gestionare şi cu gradul de dezvoltare a 
acestora, de la toate sectoarele sociale-public, privat, mixt, precum şi de la 
populaţie, dar tot diferenţiat în raport cu capacitatea financiară a acestora. 
Resursele băneşti publice sunt mobilizate cu titlu nerambursabil şi fără 
contraprestaţie, dar nu lipsesc nici cele mobilizate cu titlu rambursabil. 
 Resursele financiare publice, în primul rând, cele bugetare, se procură 
pe următoarele căi: impozitul pe venit, impozitul pe profit, taxa pe valoarea 
adăugată, accizele, taxele vamale, diverse impozite şi taxe locale, contribuţii 
pentru asigurările sociale, primele de asigurare, împrumuturile de stat etc. 
 Politica fiscală concepe impozitele şi taxele ca surse de alimentare a 
fondurilor financiare şi ca instrumente cu ajutorul cărora sunt influnţate 
procesele economice. Impozitele şi taxele trebuie reglementate, aşezate şi 
aplicate astfel încât să stimuleze activitatea economică, dezvoltarea activităţii 
agenţilor economici să contribuie la creşterea potenţialului economic al ţării
5
. 
Pentru distribuirea resurselor financiare publice către beneficiari, statul 
foloseşte: alocaţii bugetare pentru finanţarea unor investiţii publice, 
întreţinerea instituţiilor publice şi pentru finanţarea unor acţiuni de interes 
naţional; subvenţii pentru completarea resurselor proprii ale unor unităţi 
economice şi instituţii publice; transferurile către anumite persoane fizice cu 
titlu definitiv şi nerambursabil; credite pe termen scurt pentru producţie şi 
desfacere; împrumuturi pe termene mijlocii şi lungi pentru investiţii etc. 
                                                 
4
 Banul public ar trebui asigurat de către stat prin efortul propriu. În acest caz statul ar trebui să fie deţinătorul 
unei averi proprii şi să obţină surse de venit din activităţi proprii, productive.În stuaţia în care statul nu are 
suficiente surse proprii, banul public este asigurat prin efortul unor colectivităţi umane sau al întregii 
colectivităţi. A se vedea Doina Petică Roman, Dreptul finanţelor publice, Editura Alma Mater, Sibiu, 2004, 
pag. 3 
5
 Marian Tudor, Drept bugetar şi fiscal, Editura Pământul, Piteşti, 2004, pag. 23 
   8
Finanţarea bugetară este definită ca fiind procedeul sau modul de 
întreţinere bănească a instituţiilor, întreprinderilor sau organizaţiilor de stat, 
realizatprin transmiterea sumelor de bani cuvenite cu titlu de credite bugetare 
la dispoziţia organelor, instituţiilor sau unităţilor beneficiare, în mod 
nerambursabil, în vederea desfăşurării activităţii lor specifice, ca şi în scopul 
acordării drepturilo băneşti ce revin altor drepturi subiecte de drept. 
Finanţarea poate fi bugetară sau extrabugetară. 
Finanţarea bugetară se caracterizează şi se distinge prin 
nerambursabilitate, spre deosebire de creditarea extrabugetară al cărui 
element esenţial şi distinctiv este rambursabilitatea
6
. 
 Se pot deduce de aici principalele obiective ale politicii financiare din 
România în etapa actuală şi anume: asigurarea veniturilor statului în 
concordanţă cu potenţialul economiei şi cu obiectivele de politică economică 
şi socială care intră în componenţa organelor autorităţii publice; efectuarea 
cheltuielilor statului la nivelul şi structura prevăzute în condiţii de maximă 
eficienţă economico-socială; asigurarea echilibrului financiar, monetar şi 
valutar şi asigurarea stabilităţii banilor; întărirea controlului financiar şi 
perfecţionarea acestuia; gestionarea datoriei publice interne si externe.
                                                 
6
 Idem, pag. 28